Bazinul Vega risca sa fie inchis. De către. Admin - Vega a ajuns într-o situaţie precară, existând chiar riscul ca unicul bazin de înot deţinut de Primăria Ploieşti să îşi închidă porţile. Veştile vin în urma unui control efectuat, în această lună, de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova, care a constatat o
Bazinul Vega din Ploiești a fost din nou închis, de data aceasta după ce rezultatele analizelor efectuate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova au evidențiat faptul că în apă se găsesc urme de fecale, dar și bacterii care pot provoca infecții nosocomiale. Clubul Sportiv Municipal a apelat, luni, la o firmă privată pentru recoltarea de noi
Bazinul poate fi folosit și de publicul larg, a anunțat CSM Ploiești, conform programului: luni - vineri, în intervalele 14.00-15.00 și 19.30-21.00, iar sâmbăta, în intervalul 14.00-15.00. Tariful este de 10 lei/persoană, fiind obligatorie casca de înot, cei interesați având posibilitatea să obțină informații suplimentare la telefon 0344.80.72.75).
Una dintre emblemele Ploieştiului, Bazinul Vega, riscă să închidă după ce inspectorii DSP au constatat mai multe nereguli. Reprezentanţii DSP au anunţat că este nevoie de refacerea totală a instalaţiei electrice (cea actuală este realizată în 1968), de refacerea sistemului de aerisire a bazinului de înot, de refacerea sistemului de uscare a aerului din sala bazinului de înot
Bazinul Vega; Complex Hipodrom; Sala Doroftei; Sala Olimpia; Stadion Ilie Oana; Liceul Ludovic Mrazek; Baza Sportivă Teleajen; Administratie. Anunturi; Achizitii publice. Anul 2022; Club Sportiv Municipal Ploiesti csmploiesti.ro office@csmploiesti.ro 0244-57.46.99. Strada Milcov, nr. 1 Ploiesti 100555 România. CSM Ploiesti - Clubul
Inchis la jumatatea lunii decembrie, Bazinul Vega, singurul bazin de inot detinut de administratia ploiesteana, se apropie de momentul in care isi va redeschide portile pentru sportivii legitima la sectia de inot a Clubului Sportiv Municipal Ploiesti si nu numai.
eVkZit9.
bazin vega ploiesti program