Pe terenul de 30 de hectare pe care omul de afaceri l-a cumpărat în localitatea Olănești, județul Vâlcea, pentru a construi o mănăstire a apărut un panou pe care scrie „Proprietate privată! Accesul interzis femeilor!", potrivit imaginilor publicate de ziarul local Indiscret. Contactat de Libertatea, patronul FCSB spune că vor fi de fapt două mănăstiri, una pentru maici și una pentru călugări, construite la câțiva kilometri distanță. Dupa cateva zile de pauza, revenim cu vlogurile din Romania! Astazi vizitam Pestera Muierilor iar apoi ne indreptam catre Cheile Oltetului la Pestera Polovra Mănăstirea Frăsinei se află în comuna Muereasca, la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea şi este singura mănăstire ortodoxă din România în care accesul femeilor este interzis prin legamânt. Biserica Mănăstirii Frăsinei poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate. Manastirea este construită în stilul bizantin. Istoric [ modificare | modificare sursă ] Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaș sunt Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Femeile mironosițe sunt o icoană sau un exemplu pentru toate femeile, dar sunt și o icoană a întregii Biserici. Așa cum ele au plecat la o misiune imposibilă pentru că nu aveau cum să dea piatra la o parte și nici nu ar fi avut acces la mormânt din cauza ostașilor care erau de pază acolo. Deci ele nu puteau să ajungă la Trupul Mănăstirea Frăsinei - locul din România în care accesul femeilor este interzis. Deși poate părea greu de crezut, în România există un loc în care accesul femeilor este interzis. Este vorba despre Mănăstirea Frăsinei, din localitatea Muereasca, județul Vâlcea. Lăcașul de cult este destinat exclusiv călugărilor şi credincioşilor de sex masculin care Ra20.

manastirea polovragi interzisa femeilor